Toate articolele
online
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010
legea 135/2010
Partea GENERALĂ · Titlul IV — Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii · Capitolul II — Audierea persoanelorArt. 120 — Comunicarea drepturilor și obligațiilor
(1) După depunerea jurământului sau a declarației solemne, martorului i se aduc la cunoștință următoarele drepturi și obligații: a) dreptul de a fi supus măsurilor de protecție și de a beneficia de restituirea cheltuielilor prilejuite de chemarea în fața organelor judiciare, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege;
b) obligația de a se prezenta la chemările organelor judiciare, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, se poate emite mandat de aducere împotriva sa;
c) obligația de a comunica, în scris, în termen de 5 zile, orice schimbare a adresei la care este citat, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, se poate dispune împotriva sa sancțiunea prevăzută la art. 283alin. (4);
d) obligația de a da declarații conforme cu realitatea, atrăgându-i-se atenția că legea pedepsește infracțiunea de mărturie mincinoasă;
e) dreptul de a nu declara fapte și împrejurări de fapt care, dacă ar fi cunoscute, l-ar incrimina.
(2) Despre aducerea la cunoștință a drepturilor și obligațiilor prevăzute la alin. (1) se face mențiune în cuprinsul declarației. (la 09-07-2023, Articolul 120, Sectiunea a 4-a, Capitolul II, Titlul IV, Partea GENERALĂ a fost modificat de Punctul 14., Articolul I din LEGEA nr. 201 din 5 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 6 iulie 2023 )

Adnotări
(0)
Nicio adnotare încă.