Toate articolele

Art. 207 — Verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară

(1) Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului față de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanța competentă, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia. (2) În termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului. (3) Dispozițiile art. 235alin. (4)-(6) se aplică în mod corespunzător. (4) Când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat. (5) Când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. (6) În tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestor măsuri. Dispozițiile alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător. (la 30-06-2015, Alin. (6) al art. 207a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 24 din 30 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 473 din 30 iunie 2015. ) (7) Judecătorul de cameră preliminară, în cursul procedurii de cameră preliminară, verifică, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauțiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri. Dispozițiile alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător. (la 02-05-2016, Alin. (7) al art. 207a fost introdus de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 75 din 28 aprilie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 334 din 29 aprilie 2016, care modifică art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 10 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 911 din 15 decembrie 2014. )

Adnotări

(0)
Nicio adnotare încă.

Note

Notă
Decizie de admitere: RIL nr. 3/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 239 din 18 martie 2025:
Notă
Decizie de admitere - RIL nr. 16/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 927 din 2 noiembrie 2018
Notă
Decizie de respingere: HP nr. 39/2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 207 din 17 martie 2026.