Toate articolele

Art. 212 — Luarea măsurii controlului judiciar de către procuror

(1) Procurorul dispune citarea inculpatului aflat în stare de libertate sau aducerea inculpatului aflat în stare de reținere*). (2) Inculpatului prezent i se aduc la cunoștință, de îndată, în limba pe care o înțelege, infracțiunea de care este suspectat și motivele luării măsurii controlului judiciar. (3) Măsura controlului judiciar poate fi luată numai după audierea inculpatului, în prezența avocatului ales ori numit din oficiu. Dispozițiile art. 209alin. (6)-(9) se aplică în mod corespunzător*). (4) Procurorul dispune luarea măsurii controlului judiciar prin ordonanță motivată, care se comunică inculpatului. (la 01-02-2014, Art. 212a fost modificat de pct. 142 al art. 102, Titlul III din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. ) Notă
*) Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 15 ianuarie 2015, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 211-217 din Codul de procedură penală, constatându-se că acestea sunt neconstituționale.Conform art. 147alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.În concluzie, în intervalul 15 ianuarie 2015-1 martie 2015, dispozițiile invocate mai sus au fost suspendate de drept, urmând să-și înceteze efectele juridice în data de 2 martie 2015, dacă legiuitorul nu intervine pentru modificarea prevederilor atacate.*) A se vedea dispozițiile ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 82 din 10 decembrie 2014, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 911 din 15 decembrie 2014, care prevede în preambul:Având în vedere că la data de 4 decembrie 2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 211-217 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, întrucât încalcă art. 53 din Constituție referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale cu raportare la libertatea individuală (art. 23), la libera circulație (art. 25) și la viața intimă, familială și privată (art. 26), iar pentru a pronunța această soluție Curtea a reținut faptul că noul Cod de procedură penală include printre măsurile preventive controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune, fără a prevedea durata pentru care pot fi dispuse aceste măsuri,observând că declararea ca neconstituțională a acestor dispoziții legale impune adaptarea de urgență a legislației la exigențele Deciziei Curții Constituționale anterior menționate, pentru a preveni o eventuală afectare a proceselor penale în curs,ținând cont de faptul că toate aspectele sus-menționate vizează interesul public și constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, iar neadoptarea prezentului act normativ ar avea consecințe negative și ar duce la afectarea drepturilor persoanelor supuse unor măsuri preventive și la o practică judiciară neunitară, fiind de aceea necesară o intervenție legislativă prin care să se instituie un termen cert și rezonabil astfel încât restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale să nu depășească în nicio situație limite rezonabile și necesare într-o societate democratică, iar măsurile preventive să respecte cerințele de proporționalitate așa cum au fost acestea cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,*) Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 614 din 4 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 962 din 28 noiembrie 2016, s-a constatat că dispozițiile art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar se face cu aplicarea prevederilor art. 212alin. (1) și alin. (3) din Codul de procedură penală.Conform art. 147alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.Prin urmare, în intervalul 28 noiembrie 2016-12 ianuarie 2017, dispozițiile art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală în măsura în care prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar nu s-a făcut cu aplicarea prevederilor art. 212alin. (1) și alin. (3) din Codul de procedură penală, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice în data de 13 ianuarie 2017, în măsura în care prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar nu s-a făcut cu aplicarea prevederilor art. 212alin. (1) și alin. (3) din Codul de procedură penală, iar legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.

Adnotări

(0)
Nicio adnotare încă.

Note

Notă
*) Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 15 ianuarie 2015, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 211-217 din Codul de procedură penală , constatându-se că acestea sunt neconstituționale.