Toate articolele

Art. 485 — Soluțiile instanței

(1) Instanța, analizând acordul, pronunță una dintre următoarele soluții: a) admite acordul de recunoaștere a vinovăției și pronunță soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480-482cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului; 
b) respinge acordul de recunoaștere a vinovăției și trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480-482cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului, sau dacă apreciază că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nelegală sau nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului. (la 23-05-2016, Alin. (1) al art. 485a fost modificat de pct. 123 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 18 mai 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 23 mai 2016. )  
Notă
Decizie de admitere - RIL nr. 5/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 375 din 19 mai 2017:În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 485alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală stabilește că:Retragerea de către inculpat, în fața instanței de judecată, a consimțământului valabil exprimat în cursul urmăririi penale, în condițiile art. 482 lit. g) din Codul de procedură penală, nu constituie temei pentru respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției. (2) Instanța poate admite acordul de recunoaștere a vinovăției numai cu privire la unii dintre inculpați. (3) În situația prevăzută la alin. (1) lit. b) , instanța se pronunță din oficiu cu privire la starea de arest a inculpaților. (4) Dispozițiile art. 396alin. (9) , art. 398și art. 399se aplică în mod corespunzător.

Adnotări

(0)
Nicio adnotare încă.

Note

Notă
Decizie de admitere - RIL nr. 5/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 375 din 19 mai 2017:
Notă
Decizie de respingere - HP nr. 4/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 217 din 20 martie 2019