Toate articolele
online
CODUL CIVIL din 17 iulie 2009
Legea 287/2009
Cartea a III-a — Despre bunuri*) · Titlul VIII — Posesia · Capitolul III — Efectele posesieiArt. 946
Drepturile asupra tezaurului găsit
(1) Tezaurul este orice bun mobil ascuns sau îngropat, chiar involuntar, în privinţa căruia nimeni nu poate dovedi că este proprietar
. (2) Dreptul de proprietate asupra tezaurului descoperit într-un bun imobil sau într-un bun mobil aparţine, în cote egale, proprietarului bunului imobil sau al bunului mobil în care a fost descoperit şi descoperitorului
. (3) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică bunurilor mobile culturale, calificate astfel potrivit legii, care sunt descoperite fortuit sau ca urmare a unor cercetări arheologice sistematice, şi nici acelor bunuri care, potrivit legii, fac obiectul proprietăţii publice
.

Adnotări
(0)
Nicio adnotare încă.