Toate articolele
online
CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010 (**republicat**)
legea 134/2010
Cartea a VI-a — Proceduri speciale · Titlul XIII — Procedura refacerii înscrisurilor și hotărârilor dispăruteArt. 1.054 — Refacerea dosarelor sau înscrisurilor în cauzele în curs de soluționare
(1) Dosarele sau înscrisurile privitoare la o pricină în curs de judecată, dispărute în orice mod, se pot reface de însăși instanța învestită cu judecarea cauzei.
(2) În scopul prevăzut la alin. (1) , instanța va fixa termen, chiar din oficiu, citând părțile și, după caz, martorii și experții; va cere copii de pe înscrisurile ce i-au fost trimise de autorități și de care părțile s-au folosit sau de pe înscrisurile depuse de părți, dispunând totodată să se scoată din registrele instanței toate datele privitoare la înscrisurile ce se refac.
(3) Pot servi la refacerea dosarului copiile legalizate de pe înscrisurile dispărute ce se află în posesia părților ori a altor persoane sau a autorităților.
(4) Încheierea nu va putea fi atacată decât odată cu fondul.
(5) Înscrisurile refăcute țin locul originalelor, până la găsirea acestora.
Adnotări
(0)
Nicio adnotare încă.