Toate articolele
online
CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010 (**republicat**)
legea 134/2010
Cartea a II-a — Procedura contencioasă · Titlul I — Procedura în fața primei instanțe · Capitolul II — JudecataArt. 395 — Deliberarea
(1) După închiderea dezbaterilor, completul de judecată deliberează în secret asupra hotărârii ce urmează să pronunțe.
(2) La deliberare iau parte numai membrii completului în fața cărora au avut loc dezbaterile. Fiecare dintre membrii completului de judecată are îndatorirea să își exprime opinia, începând cu cel mai nou în funcție. Președintele își exprimă opinia cel din urmă.
(3) Judecătorul care a luat parte la judecată este ținut să se pronunțe chiar dacă nu mai este judecător al instanței respective, cu excepția cazului în care, în condițiile legii, i-a încetat calitatea de judecător sau este suspendat din funcție. În această situație, procesul se repune pe rol, cu citarea părților, pentru ca ele să pună din nou concluzii în fața completului de judecată legal constituit.
Adnotări
(0)
Nicio adnotare încă.