Toate articolele

Art. 679 — Constatarea actelor de executare

(1) Dacă din lege nu rezultă contrariul, pentru toate actele de executare efectuate în cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să încheie procese-verbale care vor cuprinde următoarele mențiuni: a) denumirea și sediul organului de executare; 
b) numele și calitatea celui care încheie procesul-verbal; 
c) data întocmirii procesului-verbal și numărul dosarului de executare; 
d) titlul executoriu în temeiul căruia se efectuează actul de executare; 
e) numele și domiciliul ori, după caz, denumirea și sediul debitorului și creditorului; 
f) locul, data și ora efectuării actului de executare; 
g) măsurile luate de executor sau constatările acestuia; 
h) consemnarea explicațiilor, opozițiilor și obiecțiunilor participanților la executare; 
i) alte mențiuni cerute de lege sau considerate de executor ca fiind necesare; 
j) menționarea, când este cazul, a lipsei creditorului sau debitorului ori a refuzului sau a împiedicării de a semna procesul-verbal; 
k) menționarea numărului de exemplare în care s-a întocmit procesul-verbal, precum și a persoanelor cărora li s-a înmânat acesta; 
l) semnătura executorului, precum și, când este cazul, a altor persoane interesate în executare sau care asistă la efectuarea actului de executare; 
m) ștampila executorului judecătoresc. 
(2) Mențiunile de la alin. (1) lit. a)-g) , l) și m) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Adnotări

(0)
Nicio adnotare încă.