Toate articolele
online
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010
legea 135/2010
Partea GENERALĂ · Titlul II — Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal · Capitolul I — Acțiunea penalăArt. 16 — Cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale
(1) Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă: a) fapta nu există;
b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege;
c) nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea;
d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;
Notă
A se vedea Decizia de admitere: HP nr. 1/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 142 din 20 februarie 2023. e) lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale;
f) a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;
Notă
Decizie de respingere - HP nr. 47/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 68 din 27 septembrie 2023. g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii;
h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
i) există autoritate de lucru judecat; Notă
Decizie de respingere - HP nr. 19/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 108 din 12 februarie 2020
j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. e) și j) , acțiunea penală poate fi pusă în mișcare ulterior, în condițiile prevăzute de lege.

Adnotări
(0)
Nicio adnotare încă.
Note
Notă
A se vedea Decizia de admitere: HP nr. 1/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 142 din 20 februarie 2023.
Notă
Decizie de respingere - HP nr. 47/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 68 din 27 septembrie 2023.