Toate articolele
online
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010
legea 135/2010
Partea GENERALĂ · Titlul IV — Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii · Capitolul I — Reguli generaleArt. 98 — Obiectul probațiunii
Constituie obiect al probei: a) existența infracțiunii și săvârșirea ei de către inculpat;
b) faptele privitoare la răspunderea civilă, atunci când există parte civilă;
c) faptele și împrejurările de fapt de care depinde aplicarea legii;
d) orice împrejurare necesară pentru justa soluționare a cauzei.

Adnotări
(0)
Nicio adnotare încă.