Toate articolele

CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010 (**republicat**)

legea 134/2010

Cartea a II-a — Procedura contencioasă · Titlul II — Căile de atac · Capitolul II — Apelul

Art. 478 — Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță

(1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe. (2) Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri. Notă
Decizie de admitere: RIL nr. 9/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 548 din 25 iunie 2020:În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 470, art. 478alin. (2) și a art. 479alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin raportare la art. 254alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, în noțiunea de probe noi ce pot fi propuse și încuviințate în faza apelului se includ atât probele propuse în fața primei instanțe prin cererea de chemare în judecată sau întâmpinare, cât și acelea care nu au fost propuse în fața primei instanțe sau au fost propuse tardiv, iar în privința lor prima instanță de fond a constatat decăderea.Decizie de respingere: HP nr. 82/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 316 din 31 martie 2022 (3) În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi. (4) Părțile pot însă să expliciteze pretențiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanțe. (5) Se vor putea cere, de asemenea, dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe și va putea fi invocată compensația legală.

Adnotări

(0)
Nicio adnotare încă.

Note

Notă
Decizie de admitere: RIL nr. 9/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 548 din 25 iunie 2020: