Toate articolele

Art. 666 — Încuviințarea executării silite

(1) În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de el pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 665alin. (1) și dovada achitării taxei judiciare de timbru. (2) Cererea de încuviințare a executării silite se soluționează în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea acesteia la instanță, prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților. Pronunțarea se poate amâna cu cel mult 48 de ore, iar motivarea încheierii se face în cel mult 7 zile de la pronunțare. Încheierea se comunică din oficiu, de îndată, executorului judecătoresc, precum și creditorului. (la 24-03-2017, Alineatul (2) din Articolul 666, Sectiunea 1 , Capitolul IV , Titlul I , Cartea a V-a a fost modificat de Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 17 din 17 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 196 din 21 martie 2017 ) (3) Încheierea va cuprinde, în afara mențiunilor prevăzute la art. 233alin. (1) , arătarea titlului executoriu pe baza căruia se va face executarea, suma, atunci când aceasta este determinată sau determinabilă, cu toate accesoriile pentru care s-a încuviințat urmărirea, când s-a încuviințat urmărirea silită a bunurilor debitorului și modalitatea concretă de executare silită, atunci când s-a solicitat expres aceasta. (4) Încuviințarea executării silite permite creditorului să ceară executorului judecătoresc care a solicitat încuviințarea să recurgă, simultan ori succesiv, la toate modalitățile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Încuviințarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul țării. De asemenea, încuviințarea executării silite se extinde și asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate. (5) Instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: 1. cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat; 
2. hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu; 
Notă
Decizie de admitere: HP nr. 16/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 534 din 22 iunie 2020:În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 666alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin raportare la pct. 3 din același text normativ și la art. 31alin. (1) teza finală și art. 31alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a art. 42alin. (6^1) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, factura fiscală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, emisă pe numele unei asociații de proprietari de către furnizorul acestui serviciu, în baza unui contract încheiat între furnizor și asociație, calificat ca fiind colectiv, este titlu executoriu. În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 666alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin raportare la pct. 3 din același text de lege, factura fiscală emisă pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, în raport cu dispozițiile art. 31alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 42alin. (6^1) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu constituie titlu executoriu și pentru debitul menționat ca reprezentând „sold precedent“. 3. înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege sau alte cerințe în cazurile anume prevăzute de lege; 
4. creanța nu este certă, lichidă și exigibilă; 
5. debitorul se bucură de imunitate de executare; 
6. titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită; 
7. există alte impedimente prevăzute de lege. 
(6) Încheierea prin care instanța admite cererea de încuviințare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac, însă poate fi cenzurată în cadrul contestației la executare silită, introdusă în condițiile prevăzute de lege. Dispozițiile art. 712alin. (3) rămân aplicabile. (7) Încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi atacată numai cu apel exclusiv de creditor, în termen de 15 zile de la comunicare. Hotărârea prin care se soluționează apelul se comunică, din oficiu, de îndată, și executorului judecătoresc. (la 24-03-2017, Alineatul (7) din Articolul 666, Sectiunea 1 , Capitolul IV , Titlul I , Cartea a V-a a fost modificat de Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 17 din 17 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 196 din 21 martie 2017 ) (8) Abrogat. (la 21-12-2018, Alineatul (8) din Articolul 666, Sectiunea 1 , Capitolul IV , Titlul I , Cartea a V-a a fost abrogat de Punctul 66, Articolul I din LEGEA nr. 310 din 17 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1074 din 18 decembrie 2018 ) (la 04-02-2016, Art. 666a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 3 februarie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 85 din 4 februarie 2016. )

Adnotări

(0)
Nicio adnotare încă.

Note

Notă
Decizie de admitere: HP nr. 16/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 534 din 22 iunie 2020:
Notă
Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 4 februarie 2016, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 666 din Codul de procedură civilă (în forma avută anterior modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 3 februarie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 85 din 4 februarie 2016), constatându-se că acestea sunt neconstituționale.
Notă
Decizie de admitere: RIL nr. 20/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1083 din 11 noiembrie 2021: