Toate articolele
online
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010
legea 135/2010
Partea SPECIALĂ · Titlul III — Judecata · Capitolul III — ApelulArt. 421 — Soluțiile la judecata în apel
(1) Instanța, judecând apelul, pronunță una dintre următoarele soluții: 1. respinge apelul, menținând hotărârea atacată:a) dacă apelul este tardiv sau inadmisibil;
b) dacă apelul este nefondat;
2. admite apelul și:a) desființează sentința primei instanțe și pronunță o nouă hotărâre, procedând potrivit regulilor referitoare la soluționarea acțiunii penale și a acțiunii civile la judecata în fond. Instanța de apel readministrează declarațiile pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare, dispozițiile art. 374alin. (7)-(12) și ale art. 383alin. (3) și (4) aplicându-se în mod corespunzător; (la 09-07-2023, Litera a), Punctul 2., Alineatul (1), Articolul 421, Capitolul III, Titlul III, Partea SPECIALĂ a fost modificată de Punctul 48., Articolul I din LEGEA nr. 201 din 5 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 6 iulie 2023 )
b) desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată se dispune și atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acțiunii civile ori când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepția cazului de necompetență, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă. (la 23-05-2016, Lit. b) a pct. 2 al art. 421a fost modificată de pct. 107 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 18 mai 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 23 mai 2016. ) Notă
Decizie de respingere - HP nr. 9/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 452 din 5 iunie 2019
(2) Dispozițiile art. 406alin. (1) , (2) și (5) sunt aplicabile. (la 15-05-2021, Articolul 421din Capitolul III , Titlul III , Partea SPECIALĂ a fost completat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 130 din 12 mai 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 12 mai 2021 )

Adnotări
(0)
Nicio adnotare încă.
Note
Notă