Toate articolele

Art. 81 — Drepturile persoanei vătămate

(1) În cadrul procesului penal, persoana vătămată are următoarele drepturi: a) dreptul de a fi informată cu privire la drepturile sale; 
a^1) dreptul de a fi informată cu celeritate despre împrejurarea că persoana aflată în arest, urmărită penal sau condamnată pentru infracțiunea care o afectează este eliberată sau a evadat din detenție, precum și cu privire la orice măsuri relevante adoptate pentru protecția sa în caz de eliberare sau evadare a autorului infracțiunii; (la 01-01-2024, Alineatul (1), Articolul 81, Capitolul III, Titlul III, Partea GENERALĂ a fost completat de Punctul 1., Articolul II din LEGEA nr. 217 din 10 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 634 din 11 iulie 2023 )  
b) dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepții și de a pune concluzii; 
c) dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale a cauzei; 
d) dreptul de a fi informată, într-un termen rezonabil, cu privire la stadiul urmăririi penale, la cererea sa expresă, cu condiția de a indica o adresă pe teritoriul României, o adresă de poștă electronică sau mesagerie electronică, la care aceste informații să îi fie comunicate; 
e) dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii; 
f) dreptul de a fi ascultată; 
g) dreptul de a adresa întrebări inculpatului, martorilor și experților; 
g^1) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înțelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română. În cazurile urgente se pot folosi mijloace tehnice de comunicare, dacă se apreciază că acest lucru este necesar și că nu împiedică exercitarea drepturilor persoanei vătămate; (la 23-05-2016, Lit. g^1) a alin. (1) al art. 81a fost modificată de pct. 12 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 18 mai 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 23 mai 2016. )  
g^2) dreptul de a i se comunica traducerea într-o limbă pe care o înțelege a oricărei soluții de netrimitere în judecată, atunci când nu înțelege limba română; (la 23-05-2016, Lit. g^2) a alin. (1) al art. 81a fost introdusă de pct. 13 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 18 mai 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 23 mai 2016. )  
h) dreptul de a fi asistată de avocat sau reprezentată; 
i) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege; 
j) alte drepturi prevăzute de lege. 
(2) Persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală printr-o faptă penală pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu și care nu dorește să participe la procesul penal trebuie să înștiințeze despre aceasta organul judiciar, care, dacă apreciază necesar, o va putea audia în calitate de martor. (la 01-02-2014, Alin. (2) al art. 81a fost introdus de pct. 46 al art. 102, Titlul III din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. )

Adnotări

(0)
Nicio adnotare încă.